80 de strazi din Iasi urmeaza a fi distruse de EON pentru inlocuirea conductelor de gaze naturale

0
106

Valoarea investițiilor este de peste 48 de milioane de lei. Vor fi modernizați circa 55 de km. din rețeaua de distribuție din municipiu. Lucrările vor fi finalizate etapizat, în intervale estimate de la 2 la 12 luni de la momentul de față.

Delgaz Grid are în derulare, în diverse etape, în municipiul Iași, 19 proiecte de investiții în valoare de peste 48 de milioane de lei, importante pentru modernizarea sistemului de distribuție al companiei.

Proiectele presupun lucrări complexe de înlocuire a conductelor stradale de gaze naturale şi a branşamentelor, pe o lungime totală de circa 55 de kilometri, pe mai mult de 80 de străzi din municipiu.

Investiţiile au ca scop creșterea siguranței în alimentarea cu gaze naturale și îmbunătățirea serviciului de distribuție pentru locuitorii din Iași.

Pentru a face posibilă realizarea acestor proiecte, vor fi necesare și măsuri de restricționare a circulaţiei rutiere/pietonale în zona lucrărilor, dar acționăm astfel încât numărul și durata limitărilor să fie diminuate la minimum posibil. Lucrările vor fi executate în timpul zilei, până seara, dar vor fi situații când se va interveni și pe timpul nopții.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here