17 terenuri de sport din incinta scolilor, modernizate din pix de primarul Chirica

0
97

Primăria va moderniza 17 terenuri de sport ale unităților școlare din Iași. Acestea au fost propuse inițial spre modernizare prin etapa a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), dar nu au obținut finanțare de la nivel central.

Am luat decizia de a realiza aceste investiții din fonduri locale. În perioada următoare vom scoate licitație realizarea proiectelor și lucrărilor de modernizare a cinci terenuri din cele 17: Liceul Teoretic «Dimitrie Cantemir», Colegiul Național «Mihai Eminescu», Școala Gimnazială «Alexandru cel Bun», Școala Gimnazială «Elena Cuza» și Școala Gimnazială “Ștefan Bârsănescu“.Suma totală estimată pentru proiectarea și modernizarea celor cinci terenuri este de circa 1,9 milioane lei, cu TVA. În următorii ani vom moderniza și celelalte 12 terenuri”, a declarat primarul Chirica.

Terenurile de sport pentru care există indicatori tehnico-economici sunt la Colegiul Național (proiect în valoare estimată de 169.940 lei), Colegiul Național „Costache Negruzzi” (390.040 lei), Colegiul Național „Mihai Eminescu” (333.240 lei), Colegiul Național „Octav Băncilă” (485.900 lei), Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” (400.270 lei), Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu” (536.600 lei), Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” (400.270 lei), Liceul Tehnologic „Petru Poni” (400.270 lei), Liceul Economic de Turism (316.490 lei), Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu” (347.890 lei), Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” (196.020 lei), Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun” (383.890 lei), Şcoala Gimnazială „Gheorghe I. Brătianu” (316.490 lei), Şcoala Generală „Alecu Russo” (442.590 lei), Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” (337.670 lei), Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” (400.270 lei) și Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – Corp D (317.990 lei).

La începutul anului a fost încheiat un contract pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, în valoare de 83.000 de lei, cu firma bucureșteană SMM Invest CO SRL. Au fost realizate studii pentru 17 terenuri, iar indicatorii tehnico-economici au fost votați în Consiliul Local la începutul anului.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here