În cadrul ședinței din această dimineață a Consiliului Local Iași, primarul Mihai Chirica a anunțat că va iniția un program prin care o parte dintre terenurile de sport ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiu să poată fi utilizate în mod gratuit, în timpul vacanței de vară, de către cei interesați. În acest scop, Primăria Municipiului Iași va solicita sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, întrucât deciziile punctuale privind disponibilitatea și accesibilitatea terenurilor de sport vor trebui luate de consiliile de administrație ale unităților de învățământ. „Dorim ca în acest fel să răspundem solicitărilor ieșenilor care își doresc să practice activități sportive în municipiu mai ales în această perioadă de vacanță. Fac apel la unitățile de învățământ ca, în măsura posibilităților, să pună la dispoziție terenurile și, mai ales, personalul necesar. Într-o primă etapă ne dorim ca măcar 10 astfel de terenuri să fie deschise pentru cei interesați, urmând ca, în timp, și alte unități școlare să pună la dispoziția ieșenilor facilitățile sportive pe care le administrează”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Reamintim că la începutul lunii martie municipalitatea ieșeană a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene un set de 32 de proiecte pentru a primi finanțare din partea Executivului prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), valoarea totală a proiectelor municipiului Iași fiind de aproape 78 milioane lei. Cele mai multe din proiectele privitoare la investiții la unitățile de învățământ vizează amenajarea de terenuri de sport. Astfel, Colegiul Național are un proiect de 169.940 lei, Colegiul Național „Costache Negruzzi” de 390.040 lei, Colegiul Național „Mihai Eminescu” de 333.240 lei, Colegiul Național „Octav Băncilă” de 485.900 lei, Colegiul National „Garabet Ibrăileanu” de 400.270 lei, Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu” de 536.600 lei, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” de 400.270 lei, Liceul Tehnologic „Petru Poni” de 400.270 lei, Liceul Economic de Turism de 316.490 lei, Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu” de 347.890 lei, Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” de 196.020 lei, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun” de 383.890 lei, Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” de 316.490 lei, Şcoala Generală „Alecu Russo” de 442.590 lei, Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” de 337.670 lei, Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” de 400.270 lei și Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – Corp D de 317.990 lei. De asemenea, Colegiul Național „Emil Racoviță” a propus un proiect de modernizare, împrejmuire, dotare corpuri clădire și terenuri sport și de demolare și reconstruire sală de sport, proiectul având o valoare de 3.358.179 lei.
Chirica a mai declarat că în situația în care aceste proiecte nu vor beneficia de finanțare guvernamentală, municipalitatea le va realiza cu fonduri proprii, într-un program de minim cinci astfel de investiții pe an.
Marius GAVRILESCU