Scriitorii și criticii spun că timpul îl va așterne pe Emil Brumaru ca fiind unul dintre cei mai mari poeți români din toate timpurile. Ieșenii și-l vor aminti însă ca pe un om într-o căutare veșnică de prieteni. Un om care mergea pe strada Cuza Vodă din Iași cu un vraf de cărți la subraț și o altă sacoșă de cărți în mână, care saluta pe toată lumea și se întindea la vorbă și la glume. În pofida imaginii posace pe care o avea la aparițiile publice, scriitorul Emil Brumaru era „un om foarte cald, extrem de vesel, care știa să povestească lucruri foarte frumoase, un om cu care se putea râde până la capăt și căruia îi plăcea să râdă mai ales de el”. Criticul literar Bogdan Crețu, profesor universitar și director al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”, din Iași, un apropiat al scriitorului, povestește că una dintre cele mai mari bucurii ale poetului era să primească o carte: „Parcă era un copil căruia i-ai dat ceva nemaivăzut; nu am văzut niciodată un om care să se bucure atât de mult când primește o carte”. De altfel, prietenii descriu apartamentul dintr-un bloc turn din Iași al poetului ca un fel de piramidă din cărți în care nu puteai sta fără să ții o carte în mână. „Nu cred că își imaginează cineva așa ceva. Nu trăia într-o bibliotecă, ci efectiv într-un mausoleu de cărți, cu o serie de culoare săpate prin care să treci. Până și patul îl avea așa, te urcai până la un nivel de jumătate de metru aproape de cărți și acolo era săpat un fel de cuibar. Așa a trăit, adică foarte frumos”, a completat Bogdan Crețu. El susține că, din perspectiva criticii literare, nu există niciun dubiu că Emil Brumaru va rămâne ca unul dintre cei mai mari poeți români – cu un imaginar specific, un mod unic de a pune obiectele în legătură, de a stârni tensiuni, de a erotiza obiectele și de a căuta acele cuvinte mustoase
Sursa: Libertatea
