EXCLUSIV! Misterioasa disparitie a unor documente de patrimoniu de la MLR Iasi. Fostul director, suspectul de serviciu

0
156

Un banal inventar al patrimoniului Muzeului Literaturii Romane Iasi, efectuat recent, a scos la iveala lipsa unor documente istorice, unice, ce erau gazduite de aceasta prestigioasa institutie de cultura din capitala Moldovei. Sesizata de aceasta disparitie a acestor piese importante din patrimoniul MLR, conducerea institutiei a sesizat direct Politia de Patrimoniu.

Noi am facut sesizarea pentru ca am vrut sa fie inregistrata aceasta lipsa a documentelor. Sunt documente de patrimoniu luate pentre cercetare si lipsesc. Impreuna cu Politia de Patrimoniu si Directia de Cultura am inregistrat lipsa acestora. Presupunand, prin absurd, ca acele documente ar fi fost furate de cineva care ar fi intrat in institutie, in cazul asta trebuia sa fie inregistrata o astfel de sesizare, dar aceasta supozitie este pur teoretica, pentru ca nu a intrat nimeni sa le fure”, a dat asigurari Lucian Dan Teodorovici, directorul MLR Iasi.

Surse apropiate AgoraPress sustin ca imediat dupa sesizatea facuta de MLR a fost intreprinsa si o cercetare domiciliara la Dan Jumara, fostul director al MLR Iasi, pensionat in cursul anului trecut.

Domnul Dan Jumara a fost cercetator la noi pana la iesirea la pensie, in cursul anului trecut. A luat spre cercetare niste documente, dar nu este nicio suspiciune din partea noastra, in sensul preluarii de catre dumnealui a acelor documente, spre valorificare. E posibil ca sa fi luat acele documente spre cercetare, si sa nu le mai fi returnat, asa cum e posibil ca acele obiecte sa se fi ratacit. Dumnealui lipseste in momentul de fata. Va cauta din nou obiectele foarte atent si banuiesc ca se va rezolva in felul asta, numai ca noi trebuia sa le inregistram ca lipsesc, pentru ca altfel avem o problema. Nu am avut o discutie ulterioara acestei disparitii”, a declarat directorul MLR.

Potrivit acestuia, disparitia acestor docuemnte nu s-a intamplat in perioada in care Dan Jumara era director al institutiei, ci in perioada cercetarilor pe care acesta le-a facut in ultima jumatate de an in calitate de cercetator stiintific.

Nu pot sa precizez despre ce docuemnte de patrimoniu este vorba, pentru ca as putea gresi. Domnul Jumara a studiat foarte multe documente ori, acestea care lipsesc puteau fi luate cu un grup de alte documente. Problema este ca aceste obiecte sa nici nu fi iesit din MLR. Noi am constatat lipsa acestora in momentul in care a iesit la pensie domnul Jumara”, a declarat Lucian Teodorovici.

Ratacirea unor piese unice, de o valoare inestimabila, din patrimoniul literaturii romane, impune o tragica si, in pacate, retorica intrebare- pe mainile cui ajunge bruma de patrimoniu care mai este acoperita in muzeele Iasului?

Una dintre ipotezele avansate in urma acestei disparitii este aceea ca acestor documente li s-a pierdut urma mult mai devreme si ca nu ar fi singurele obiecte care lipsesc din inventarul MLR. Reamintim faptul ca in cursul anului 2012, Dan Jumara, care nu a putut fi contactat in legatura cu disparitia in speta,  a plecat de la conducerea MLR cu coada intre picioare dupa ce a fost descoperit cu o frauda uriasa in bugetul institutiei. In acelasi raport de audit intocmit de seful Serviciului Audit din Consiliului Judetean Iasi, Fanel Constantinescu, denuntatorul lui Cristian Adomnitei, se regaseau si cateva pasaje care vorbeau despre lipsa unor piese de patrimoniu din inventarul MLR, despre care nu se cunosc date privind recuperarea lor.

Nelu PAUNESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here